Despre cum a ajuns mama sa creada ca sunt religios

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt in tip religios. Pentru cei care nu ma cunosc, sa spunem ca sunt agnostic. Nici nu cred, dar nici nu sunt un ateu pornit intr-o cruciada sa ii iluminez pe credinciosi intru tainele stiintei. Sunt de parere ca fiecare este liber sa creada sau nu in ceea ce vrea, fara sa vina sa ma bata la cap in legatura cu asta.

god

Pe de alta parte, maica-mea este o credincioasa convinsa. Merge la biserica, se spovedeste, se impartaseste, dar mai presus de toate, mai trece din cand in cand pe la mine si imi lasa pe masa anafura si aghiazma. Ea le lasa, eu le ignor cu gratie, ocolindu-le de fiecare data cand mananc sau pun ceva pe masa pana vine data viitoare si le ia, surprinsa ca nu m-am atins de ele. Asta se intampla cam de 2-3 ori pe an. Poate ma testeaza sa vada daca nu cumva m-am decis: fie iau si beau, iar atunci e clar ca sunt un credincios convins, fie le arunc si atunci inseamna ca am devenit ateu. Totusi, “credinta” mea imi spune sa fiu impartial si sa nu ma ating de ele.

Ce mi se pare amuzant, totusi, este ca spre deosebire de recipientul clasic, o sticla de juma’ de apa plata, in care imi lasa de obicei pretiosul lichid, de data aceasta mi l-a lasat intr-o sticla de bere. Acum nu stiu care a fost mesajul. Fie a ales sticla pentru modelul de capac care sigileaza foarte bine, fie a vrut sa imi transmita un mesaj. Eu stiam ca vorba era “in vino veritas”, dar se pare ca mai nou maica-mea crede ca “in bere divinitas”.

Hai ca am deviat si inca mai e mult de povestit pana sa ajung la partea cu adevarat amuzanta. Eu, cand sunt acasa, am obiceiul sa beau doar apa plata. Nu apa de la robinet (de retinut, important aspect). Si pentru ca sunt un lenes convins, imi las in fiecare camera cate o sticla, ca sa nu fie nevoie sa ma duc pana la bucatarie (important de retinut, de asemenea). Nu de alta, dar am obiceiul sa beau destul de multa apa.

Ieri seara, stand la calculator, ma loveste setea. Ma uit langa mine, sticla salvatoare cat doar sa intind mana. O ridic… goala. Ma resemnez si mai astept 15-20 de minute, dar nu e chip. Trebuie sa ma hidratez. Ma indrept catre camera de langa (lenesul din mine nu vrea sa parcurga o distanta prea mare). Vad sticla, o ridic… goala. Ma duc in camera de zi. Reperez sticla, ma avant asupra ei… Goala. Trec prin bucatarie direct (pe masa doar sticla de aghiazma) catre ultima mea salvare… camara! Intru si raman blocat in usa: nu mai ramasese nicio sticla de apa.

Si de aici cea mai mare dilema a vietii mele de pana acum: mi-e sete si nu am apa plata in casa. Dupa cum am zis, de la robinet nu beau. Deci varianta asta pica. De asemenea, dupa cum am spus mai sus, sunt un mare lenes, deci varianta cu imbracat, dus pana la non-stop, cumparat apa, pica si ea.

Si cum stateam eu asa, dezolat, la intrarea in camara, vad cu coada ochiului sticla de bere plina cu aghiazma. Logica simpla: apa la mai putin de 1m de mine, nu a murit pana acum nimeni de la ea (mai putin, probabil, cateva babe care s-au batut care sa ajunga sa ia primele)… and a bonus: pot sa ma amuz un pic si pe seama maica-mii.

Ce pot spune este ca sticla aia mi-a ajuns la suflet. As putea chiar spune ca a venit ca o salvare divina.

Leave a Reply